Azi e ziua de nastere a zilei de maine.

Sunt sigur de asta, pentru ca lumea are ochii aceia care se bucura si ascund totodata ceva. Miroase a mister si nu e din pricina inevitatbilului Craciun. Ma plimb prin mine si probez toate sentimentele. Imi sta bine fericit, si cred ca nu va trebui sa ma dezbrac de narav atunci cand voi intra intr-o incapere. Pregatirile sunt in toi. Seara e maestrul de ceremonii, prieten apropiat al zilei de maine. Ruda de sange chiar.

Hm. Poate exagerez. Azi e prea tarziu sa mai invit si ziua de ieri la festin. Ma port frumos cu mine si desfac bratele larg: azi e ziua lu' maine!! Sora cea mica a destinului.

Mama sperantei.

Am incercat sa ignor multe lucruri. Sa le uit, descompun, ingrop. Falsul este unul din ele.
Mi-e foarte bine asa cum sunt. Nu am complexe psihologice majore si ma pot camufla usor in orice tip de societate. Falsul imi sta in gat azi. Ma urmareste cu coada ochiului inca de dimineata. Oh, fakery! Oh, my! - ma aplec asupra cuvintelor scrise si incerc sa va redau cat mai exact o stare anume... Aceea de fals biped plimbandu-se intr-o lume la fel de falsa.

Ce-i real, daca nu ai ca reper falsul? Heh, o intrebare clasica ce se poate aplica in majoritatea contrastelor. Sa nu ne impotmolim aici. Sa vedem clar (?) daca ne ies pe gura cuvintele noastre, daca zambim cu zambetul nostru...s.a.

Cum aflam ce este al nostru? Exista ceva numai al nostru? Cunosc o lista intreaga de argumente pozitive. Inconcludente, romantiose si fara prea multa consistenta. Povesti de adormit simturile. Pana la urma Falsa ratiune naste monstrii, iar monstrii nasc ratiunea. Ceea ce e bine. Ceea ce nu e de bagat in seama, intr-o lume atat de ocupata cu falsul cotidian. E caldut acolo unde imitatia acopera si protejeaza de adevar. Te ascunzi si tu pentru ca toti apropiatii tai sunt deja acolo. Sau pentru ca asa ai ales. Era la indemana, era ceea ce ai visat intr-o noapte de vara. Pentru ca iti place rosul si adori sa vezi filme bune in weekend. Privesti arta ca pe o salvare si ai vrea sa salvezi planeta de la autodistrugere. Alegi sa te adapostesti in fals pentru ca ai incredere in personalitatea ta. Mergi pana la prima si nimic nu se va schimba in tine. Iti repeti asta ca pe o rugaciune si gata!

Nu se observa niciodata cand lasi in urma clona sigurantei tale. La un moment dat forfota din jur este generata doar de o multime de dubluri printre care te recunosti si pe tine. Stai in gol si admiri actiunea. Inertia ta e tolerata usor de propriul eu: tu esti acolo si traiesti asa cum ai sperat. Ceea ce e bine. Si fals.

Si iarasi bine.

As vrea sa va povestesc lucruri interesante despre vin. Despre cum mi-a schimbat atitudinea, viata, orgoliul. Despre cum s-a jucat cu mintile celor din jurul meu sau despre cum s-a varsat peste societatea romaneasca.
N-am. N-am povesti interesante despre asta. Sunt doar fascinat de bautorii devotati vinurilor, de industria semi-obscura a licorii magice si poate de casa vinurilor: beciul.
Beciul e frate cu podul, un frate mai mare. Unul mai intelept, mai tacut si poate mai beat. Acolo, in maruntaiele lui, vinul se "maturizeaza"...se transforma intr-o adevarata comoara.

Tot acolo se dosesc adevarate comori, lucrari de arta si chiar cadavrele unor oameni curiosi. Este un loc cotat foarte magic la bursa valorilor spirituale. Loc numai bun de vrajitorie, satanism modern, cenaclu literar, poate chiar club de noapte.

Noapte este tot timpul, caci in beci este chiar pacat sa "tragi lumina". Se folosesc lumanari si torte, lanterne si alte accesorii de luminat. Se folosesc cu grija, pentru ca nu se stie ce poti trezi la viata in acel "cavou" subteran. Heh.. Subteranul spune multe despre latura cu adevarat intunecata a beciului. Misticismul, ca atmosfera pentru vinul adapostit acolo, este un veritabil ingredient iar ceea ce ti se toarna in pahar nu este intodeuna ceea ce pare a fi. Zambesc si va strecor cu grija o teama neprelucrata inca de constiinta voastra.

Credeti in vinuri bantuite? Pai ma gandesc ca de la casa pana la masa ..nu-i mult.. si e bine sa fi precaut cateodat'. Ati vazut oameni beti? De la vin? Ciudat, parca vorbesc altfel si parca vor intodeauna sa rezolve niste probleme destul de abstracte pentru momentele "after-party". Se mai spune ca este o licoare a adevarului.. omul beat le spune "pe bune" si uneori chiar le face. Sa nu staruim prea mult pe "chiar le face"...

Deci avem un soi de transa, o decorporalizare partiala si uneori chiar un talent muzical nedescoperit. Si toate astea cu ajutorul acelui lichid statut, antic si plin de mister. Uneori poate chiar prea scump ca sa te atraga in pacat. Politica preturilor nu se raporteaza strict la capacitatile lui oculte, stiti doar, ci incearca sa recupereze anumite investitii si bugete dedicate publicitatii. Asa ca pretul nu ofera nici un fel de "preview" asupra capacitatii sale de transmutare. De fapt nici nu trebuie sa crezi prea mult in ceea ce iti spun aici, fenomenul se intampla fara motive si antecedente prestabilite.

Amintiti-va ca exista milioane de licori cu sau fara alcool ce sunt baute in fiecare secunda de milioane de locuitori ai planetei. Rehidratarea este mai mult decat necesara. Oamenii mor dupa lichide. Mor de ele sau fara ele. Amuzant dar teribil de adevarat.

Dintre toate, vinul pare a fi cheia catre o piatra filosofala demult uitata. Strans legat de crestinism ca si de restul religiilor pierdute si actuale, vinul ne aminteste culoarea propriului nostru lichid. Sangele fuzioneaza perfect cu batrana licoare, ceea ce ne aduce si mai aproape de alchimie. Sangele lui Hristos ne este "livrat" de Biserica Ortodoxa odata cu impartasania si cu alte cateva obiceiuri crestine(?). Legatura noastra cu sacrul se produce fizic odata cu inghitirea sfantului lichid rosu. Aceasta transfuzie de sange divin este un act uimitor dar foarte usor reprodus in profan de catre aceiasi indivizi. O "bauta" este oare o supradoza de credinta?

Vinul ne insoteste pana la capat. Inmormantarile contin vin. Se stropeste giulgiul raposatului inainte de ingropare si se toarna in pahare, dupa caz, la masa de dupa. Nu scapi de el nici daca nu l-ai agreat o viata intreaga. Printr-un gest stangaci, ti-e turnat pe corpul inert de catre preot, fara drept de apel.

Aham ..toate se unesc acum intr-un singur gand-concluzie: "...tre' sa dau ceva pe gat!".

Glumesc. Era vorba despre rolul atat de important pe care vinul il tot joaca de mii de ani sub toate formele imaginabile si ne. Era vorba despre o licoare ce nu e luata in serios asa cum trebuie. Cum trebuie? Nu stiu, dar am tras acest semnal de alarma, mai mult sau mai putin in serios, v-am indemnat la un pahar de vin si o tigare fina, v-am obosit si plimbat prin toate subterfugiile unei idei razlete. Care nici macar n-a fost insufletita de vin.

Ciudat, nu?

La inceput nu am vrut sa ma implic prea mult in lumea exterioara. Mai tarziu, fara sa simt o gradatie anume, exteriorul s-a implicat in mine. L-am simtit si il simt si acum colcaindu-mi prin sange.

N-a stiut omul ce stia corpul ..sau. Miliarde de anticorpi s-au unit in cel mai mare contraatac: sute de amintiri au fost modificate, milioane de informatii re-prelucrate si o duzina de fobii activate. Totul spre binele meu si al apropiatilor mei. Totul spre bine.

Nu s-a schimbat mare lucru. Sunt la fel de entuziast ca atunci cand citeam benzile desenate din Pif; la fel de mizantrop ca atunci cand refuzam sa spun "saru'mana" vecinelor bunicii mele; desenez la fel de usor cum visez, pot sa creez orice din nimic.

Din nimic-ul vostru, bineinteles!

Maltratat de mecanismul vietii exterioare, imi aranjez zambetul in fiecare dimineata, o imbratisez si fug de orele zilei de lucru pana cand mi se rup pantofii. La sfarsit de saptamana rad ca un apucat, sprijindu-mi piciorul de cadavrul batranului timp. Ma tavalesc apoi in balta de minute si ore, manjindu-mi fata ca un razboinic amerindian. E singura lupta pe care o pot tolera. Un soi de "concurs" mai curand: cine ajunge primul, moare. Ciudat, nu? Castigul este paradoxal odihna dar si uitarea. Deci nu trebuie sa pierd de dragul pierzaniei, dar nici sa castig pentru nimic. Sa fug de colo-colo cu ea in brate, cu limba scoasa, cu zambetul neintinat si parul impletit intr-o coada nu e deloc profesionist. Asa ca trebuie gasita o solutie absurd-valabila, repede si fara prea multe intermedieri.

Se desfac doua-trei ganduri si se amesteca cu acea cantitate de imagini reziduale de peste zi. Culorile principale vor imbraca toate cuvintele nerostite. Rapun tot ce e in plus. Adun ce cade si folosesc pentru ebosa unei idei noi. E ziua unei zile viitoare. Sarbatoresc intre gandurile noastre, acum si intodeauna.

Orice ar insemna asta.

Cateodata imi (re)vine in simtiri o anume senzatie de dor acut. Dor de meleaguri vechi si indepartate. Spania. Nu-i la capatul lumii, dar nici nu poti lua trenul pana la Valencia intr-o vineri seara dupa "bine-meritatul" servici. Cu mare greutate vizualizez gama leit-motivelor de acolo: cainii de talie mica, bombon-ul, jamon-ul si dozele de suc "Gas", placile pestrite de ceramica, pamantul rosu, scuterele si motocicletele, sculpturile gigantice ce metamorfozau culori si corpuri omenesti, apa si romanii deloc camuflati in multime. Lista era mare si avea gust de rodie. Am uitat lucrurile mici ce-mi desenau zilnic o harta a ramasitelor istoriei lumii.

Nu monumentele te impresioneaza, nici modernismul pregnant sau puzderia de oameni celebri care iti zambesc din afise si ilustrate... ci linistea. Impacarea, mai curand. Ei stiu ca bine nu ti-e niciodata, asa ca au rabdare sa se gandeasca la toti si toate. Turistii sunt singurii care le pot pune sangele in miscare. E ca o raceala de primavara. Se raspandeste usor in marile orase. In restul tarii este cald si liniste. Claxoanele masinilor sunt pe "silent mode" iar injuraturile sunt doar amintiri din filmele lui Almodovar. Masinile care trec in viteza sunt la un moment dat doar in mintea ta. Totul se intampla la relanti, sub acoperisul unui cer pictat de realisti. Seara e la fel de obositoare. Se pare ca lumea se distreaza undeva, dar nu o vezi niciodata. Se vegeteaza la marginea unei mese de plastic pe terasele improvizate pe trotuar.

Barcelona e plina de tineri ce incearca sa mute povestile filmelor de la Hollywood in mijloc de strada. Atmosfera unui "The Beach" fara epilog, care curge in loop, te oboseste la fel ca si toropeala unui oras mic, lipsit de turisti. Hostelurile clocaie de cupluri care vor sa iti spuna o poveste ce nu-i a lor. Batranul oras iti ghiceste starea si te arunca din transa in transa. E satul de toti si toate.

Asisti fara vlaga la un spectacol fara sfarsit. Ti-e frica sa iti doresti altceva. Sau poate sila. Caldura zilei isi spune cuvantul, iar stomacul se da de trei ori peste cap incercand sa se transforme intr-un meniu de acasa. E cald si modern. E vechi si frumos. E curat si miroase urat. Metroul ar putea sa te duca in iad. Nu iti pasa. Intrebi intr-o doara: "mai e mult?" Ti se raspunde "doua statii". Cum se zice la "iad" in spaniola?

Trenurile sunt linistite si albe. Spitale pe roti de fier. Incomod dar nu si imposbil. Mergi acolo sa vezi Picasso si dupa aia nu uita de Gaudi, Dali, Miro si Cervantes. Albano si Romina Powel, Eglesias si Turnul Eiffel.. caaaare nu e in Spania, dar ar putea. Francezii puteau sa il faca cadou. Americanilor le-au dat Statuia Libertatii! Spania nu merita nimic? Spania a descoperit America. Franta n-a descoperit decat Parisul, iar de atunci n-a mai plecat de acolo.

Oamenii nu te privesc. Stiu ca nu esti de-al casei iar engleza nu le surade. Nimic nu le surade. Zambesc cu zgarcenie. Zambesc doar ca sa stii ca e tara lor. Nu vor sa fie turisti la tine in tara. Nu stiu nici strazile lor. Bun. Aveti ceva in comun. Acum coboara! E a 11-a statie si plaja pare un paradis accesibil. Cu papucii lipiti de piele iti tarasti obiceiurle si obsesiile pana la apa. E calda. Hm. Doar nu era rece!

Nimic nu te surprinde. Trist. Esti acolo unde ai vrut sa te lasi pe mana surprizelor si al impresiilor puternice.. si nu simti nimic extraordinar. Poti sa vezi schelele, macaralele, sforile cu care sunt prinse, vopseaua care s-a scorojit, crapaturile din piatra, lipsa scoicilor. Ti-e frica sa gandesti. Mai bine respiri aerul asta strain si te lasi purtat de mireasma unei tari ce poate sa te invete multe. Poate?

Oboseala de peste zi se resimte noaptea. Dormi chinuit ca si acasa. Aici e mai cald. Patul e prea tare sau prea moale. Dai vina pe producatori. Pe chinezi, pe Corto Ingles, pe toreadori. Visezi cai verzi pe pereti. Nu-s peretii tai si nici ai tarii tale. Iti iei cai de pe pereti si ii strecori intr-un gand spre casa. Ti-e dor de ceva si stii ca va fi reversibil. Te potolesti si iti propui sa bei 5 litri de suc de portocale; sa zaci pe plaja pana iti fierb toate celulele; sa cheltui toti banii; sa vorbesti in spaniola; sa ii privesti in ochi. Dimineata pare dezlipita din acealasi album cu stickere. Ti-e rau dar viata de turist nu-i usoara. Si nici cealalta viata nu e. Razi. E un lux, dar o faci instinctiv.

Agonia trebuie sa ia sfarsit! Asa ca te trezesti cu bine. Iti propui, si controlezi tot procesul de implementare. Aduci date noi, intensifici sentimente, umplii plamanii cu tutun. Esti nou. Esti strain. Cate sunt de vazut si pipait. De gustat si de fotografiat, de ascultat, de mirosit. De ras si de plans. Iti propui sa iei lumea asta intr-un card de memorie si sa fugi acasa pentru a digera mai bine. Alergi fericit. Ei zambesc. Tu deasemeni. Ei vorbesc tare. Tu tipi. Iti admira podaba capilara, tu ii intrebi de toaleta. Valurile se inclina in fata ta. Spania se culca odata cu tine si se trezeste dimineata doar pentru zambetul tau.

Nimeni nu misca. Vrei sa faci poze si totul e ordonat.

Pleci. A fost o poza buna. Totul e nemiscat.

Avionul urla prelung in trimp ce isi intinde gatul spre cer.

Nimic nu misca jos.

Stau asa cum i-ai pus in cadru.

"Oamenii cred ca Dragostea este un sentiment. De fapt, Dragostea este bun-simt" (Ken Kesey)

Nicaieri nu e mai bine decat in cuibarul circular, cald si moale al dragostei pentru celalalt.
Nu te intereseaza, stiu. Ai citit si ascultat prea multe lucruri legate de dragoste. Vrei sa le crezi pe toate, vrei sa le uiti. Ai vrea o parere proprie. Crezi uneori ca o ai. Te simti mai mare un pic si dai fuga la oglinda. Se pare ca ea reflecta cel mai bine personalitatea ta. E noua, scumpa, are chiar si un neon ce o invaluieste intr-o lumina alba. Perfect. Acum imping sarcasmul cu degetul aratator. Il vezi bine. Stiai cum arata. Ai mai vazut.. auzit de el. Detasat de inceputul textului meu, alergi cu gandul spre final, obosit de atatea informatii. E devreme si totusi ai capul plin de sunete, cuvinte, culori, mirosuri, frici si multa lehamite. Daca vei trai mult, unde ai sa depozitezi totul? Te-ai gandit vreodata ca poti face o alergie la praful depus pe toate lucrurile de la tine din cap? Vrei sa te muti? Crezi ca e neincapator si sufocant sa fi tu? Vrei sa pleci departe de tine.. intr-un alt tu? Intreb, nu te tachinez. Stiu ca stii de locul acela. Te poti muta in suflet. Acolo e intodeauna spatiu si bine. Nu incerca sa iti imaginezi ca n-ai. Sufletul e captusit cu dragoste si de obicei iti da indicii despre cum poti sa zambesti nefortat. Simti ca e prea siropoasa situatia? Sari cuvintele? Bine! Te poti muta in sufletul altcuiva. Pana la urma ti-am spus ca e intodeauna spatiu acolo. Si bine.