<body><script type="text/javascript"> function setAttributeOnload(object, attribute, val) { if(window.addEventListener) { window.addEventListener('load', function(){ object[attribute] = val; }, false); } else { window.attachEvent('onload', function(){ object[attribute] = val; }); } } </script> <div id="navbar-iframe-container"></div> <script type="text/javascript" src="https://apis.google.com/js/platform.js"></script> <script type="text/javascript"> gapi.load("gapi.iframes:gapi.iframes.style.bubble", function() { if (gapi.iframes && gapi.iframes.getContext) { gapi.iframes.getContext().openChild({ url: 'https://www.blogger.com/navbar.g?targetBlogID\x3d36120880\x26blogName\x3dGums+Blog\x26publishMode\x3dPUBLISH_MODE_BLOGSPOT\x26navbarType\x3dBLUE\x26layoutType\x3dCLASSIC\x26searchRoot\x3dhttps://thegums.blogspot.com/search\x26blogLocale\x3dro_RO\x26v\x3d2\x26homepageUrl\x3dhttp://thegums.blogspot.com/\x26vt\x3d-7097285401384581464', where: document.getElementById("navbar-iframe-container"), id: "navbar-iframe" }); } }); </script>

Aboutless

"ceea ce scriu unii, simt altii. iar altii nu sunt niciodata ceea ce scriu ei."

Coup de foudre

La inceput nu am vrut sa ma implic prea mult in lumea exterioara. Mai tarziu, fara sa simt o gradatie anume, exteriorul s-a implicat in mine. L-am simtit si il simt si acum colcaindu-mi prin sange.
N-a stiut omul ce stia corpul ..sau. Miliarde de anticorpi s-au unit in cel mai mare contraatac: sute de amintiri au fost modificate, milioane de informatii re-prelucrate si o duzina de fobii activate. Totul spre binele meu si al apropiatilor mei. Totul spre bine.
Nu s-a schimbat mare lucru. Sunt la fel de entuziast ca atunci cand citeam benzile desenate din Pif; la fel de mizantrop ca atunci cand refuzam sa spun "saru'mana" vecinelor bunicii mele; desenez la fel de usor cum visez, pot sa creez orice din nimic.
Din nimic-ul vostru, bineinteles!
Maltratat de mecanismul vietii exterioare, imi aranjez zambetul in fiecare dimineata, o imbratisez si fug de orele zilei de lucru pana cand mi se rup pantofii. La sfarsit de saptamana rad ca un apucat, sprijindu-mi piciorul de cadavrul batranului timp. Ma tavalesc apoi in balta de minute si ore, manjindu-mi fata ca un razboinic amerindian. E singura lupta pe care o pot tolera. Un soi de "concurs" mai curand: cine ajunge primul, moare. Ciudat, nu? Castigul este paradoxal odihna dar si uitarea. Deci nu trebuie sa pierd de dragul pierzaniei, dar nici sa castig pentru nimic. Sa fug de colo-colo cu ea in brate, cu limba scoasa, cu zambetul neintinat si parul impletit intr-o coada nu e deloc profesionist. Asa ca trebuie gasita o solutie absurd-valabila, repede si fara prea multe intermedieri.
Se desfac doua-trei ganduri si se amesteca cu acea cantitate de imagini reziduale de peste zi. Culorile principale vor imbraca toate cuvintele nerostite. Rapun tot ce e in plus. Adun ce cade si folosesc pentru ebosa unei idei noi. E ziua unei zile viitoare. Sarbatoresc intre gandurile noastre, acum si intodeauna.
Orice ar insemna asta.

You can leave your response or bookmark this post to del.icio.us by using the links below.
Comment | Bookmark | Go to end