Cateodata imi (re)vine in simtiri o anume senzatie de dor acut. Dor de meleaguri vechi si indepartate. Spania. Nu-i la capatul lumii, dar nici nu poti lua trenul pana la Valencia intr-o vineri seara dupa "bine-meritatul" servici. Cu mare greutate vizualizez gama leit-motivelor de acolo: cainii de talie mica, bombon-ul, jamon-ul si dozele de suc "Gas", placile pestrite de ceramica, pamantul rosu, scuterele si motocicletele, sculpturile gigantice ce metamorfozau culori si corpuri omenesti, apa si romanii deloc camuflati in multime. Lista era mare si avea gust de rodie. Am uitat lucrurile mici ce-mi desenau zilnic o harta a ramasitelor istoriei lumii.

Nu monumentele te impresioneaza, nici modernismul pregnant sau puzderia de oameni celebri care iti zambesc din afise si ilustrate... ci linistea. Impacarea, mai curand. Ei stiu ca bine nu ti-e niciodata, asa ca au rabdare sa se gandeasca la toti si toate. Turistii sunt singurii care le pot pune sangele in miscare. E ca o raceala de primavara. Se raspandeste usor in marile orase. In restul tarii este cald si liniste. Claxoanele masinilor sunt pe "silent mode" iar injuraturile sunt doar amintiri din filmele lui Almodovar. Masinile care trec in viteza sunt la un moment dat doar in mintea ta. Totul se intampla la relanti, sub acoperisul unui cer pictat de realisti. Seara e la fel de obositoare. Se pare ca lumea se distreaza undeva, dar nu o vezi niciodata. Se vegeteaza la marginea unei mese de plastic pe terasele improvizate pe trotuar.

Barcelona e plina de tineri ce incearca sa mute povestile filmelor de la Hollywood in mijloc de strada. Atmosfera unui "The Beach" fara epilog, care curge in loop, te oboseste la fel ca si toropeala unui oras mic, lipsit de turisti. Hostelurile clocaie de cupluri care vor sa iti spuna o poveste ce nu-i a lor. Batranul oras iti ghiceste starea si te arunca din transa in transa. E satul de toti si toate.

Asisti fara vlaga la un spectacol fara sfarsit. Ti-e frica sa iti doresti altceva. Sau poate sila. Caldura zilei isi spune cuvantul, iar stomacul se da de trei ori peste cap incercand sa se transforme intr-un meniu de acasa. E cald si modern. E vechi si frumos. E curat si miroase urat. Metroul ar putea sa te duca in iad. Nu iti pasa. Intrebi intr-o doara: "mai e mult?" Ti se raspunde "doua statii". Cum se zice la "iad" in spaniola?

Trenurile sunt linistite si albe. Spitale pe roti de fier. Incomod dar nu si imposbil. Mergi acolo sa vezi Picasso si dupa aia nu uita de Gaudi, Dali, Miro si Cervantes. Albano si Romina Powel, Eglesias si Turnul Eiffel.. caaaare nu e in Spania, dar ar putea. Francezii puteau sa il faca cadou. Americanilor le-au dat Statuia Libertatii! Spania nu merita nimic? Spania a descoperit America. Franta n-a descoperit decat Parisul, iar de atunci n-a mai plecat de acolo.

Oamenii nu te privesc. Stiu ca nu esti de-al casei iar engleza nu le surade. Nimic nu le surade. Zambesc cu zgarcenie. Zambesc doar ca sa stii ca e tara lor. Nu vor sa fie turisti la tine in tara. Nu stiu nici strazile lor. Bun. Aveti ceva in comun. Acum coboara! E a 11-a statie si plaja pare un paradis accesibil. Cu papucii lipiti de piele iti tarasti obiceiurle si obsesiile pana la apa. E calda. Hm. Doar nu era rece!

Nimic nu te surprinde. Trist. Esti acolo unde ai vrut sa te lasi pe mana surprizelor si al impresiilor puternice.. si nu simti nimic extraordinar. Poti sa vezi schelele, macaralele, sforile cu care sunt prinse, vopseaua care s-a scorojit, crapaturile din piatra, lipsa scoicilor. Ti-e frica sa gandesti. Mai bine respiri aerul asta strain si te lasi purtat de mireasma unei tari ce poate sa te invete multe. Poate?

Oboseala de peste zi se resimte noaptea. Dormi chinuit ca si acasa. Aici e mai cald. Patul e prea tare sau prea moale. Dai vina pe producatori. Pe chinezi, pe Corto Ingles, pe toreadori. Visezi cai verzi pe pereti. Nu-s peretii tai si nici ai tarii tale. Iti iei cai de pe pereti si ii strecori intr-un gand spre casa. Ti-e dor de ceva si stii ca va fi reversibil. Te potolesti si iti propui sa bei 5 litri de suc de portocale; sa zaci pe plaja pana iti fierb toate celulele; sa cheltui toti banii; sa vorbesti in spaniola; sa ii privesti in ochi. Dimineata pare dezlipita din acealasi album cu stickere. Ti-e rau dar viata de turist nu-i usoara. Si nici cealalta viata nu e. Razi. E un lux, dar o faci instinctiv.

Agonia trebuie sa ia sfarsit! Asa ca te trezesti cu bine. Iti propui, si controlezi tot procesul de implementare. Aduci date noi, intensifici sentimente, umplii plamanii cu tutun. Esti nou. Esti strain. Cate sunt de vazut si pipait. De gustat si de fotografiat, de ascultat, de mirosit. De ras si de plans. Iti propui sa iei lumea asta intr-un card de memorie si sa fugi acasa pentru a digera mai bine. Alergi fericit. Ei zambesc. Tu deasemeni. Ei vorbesc tare. Tu tipi. Iti admira podaba capilara, tu ii intrebi de toaleta. Valurile se inclina in fata ta. Spania se culca odata cu tine si se trezeste dimineata doar pentru zambetul tau.

Nimeni nu misca. Vrei sa faci poze si totul e ordonat.

Pleci. A fost o poza buna. Totul e nemiscat.

Avionul urla prelung in trimp ce isi intinde gatul spre cer.

Nimic nu misca jos.

Stau asa cum i-ai pus in cadru.